Archive for the ‘Arbori rasinosi’ Category
Juniperus Virginiana – Ienupar de Virginia
Familia Cupressaceae
Genul Juniperus L.
Denumirea stiintifica: Juniperus Virginiana
Denumire populara: Ienupar de Virginia
Categorie: Arbore rasinos
Descriere: Specie arborescenta, de marimea I, ce ajunge la 30 m inaltime, de obicei nu depaseste 15 m.
Tulpina dreapta, zvelta şi coroana compacta, larg piramidala pana la baza, cu ramuri uneori pendente.
Scoarta bruna – cenusie, ce se desface in fasii longitudinal. Lujerii sunt foarte subtiri, 1 mm, rotunzi.
Lemnul, foarte pretios, din el se confectioneaza creioane; este frumos colorat in rosu-violaceu pana la purpuriu-violaceu, fin, omogen, moale, usor, durabil cu miros parfumat, remanent.
Frunzele sunt placut mirositoare. Isi schimba culoarea din verde primavata, pana la maroniu-galbui, verzui iarna.
Florile sunt dioice, rareori monoice.
Fructele, pseudobace carnoase, albăstrui brumate, erecte sau divergente.
Specia este originara din estul Americii de Nord, la noi frecvent introdus in scop ornamental in parcuri si gradini publice, iar in culturi experimentale s-a introdus pe terenuri degradate (Sabed-Mures).
Ca ecologie, ienuparul de Virginia se caracterizeaza prin mare capacitate de adaptare, fata de conditiile climatice, cat si edifice.
Juniperus Virginiana este rezistent la frig si seceta, vegetand bine pe soluri degradate, superficial, compacte, formate pe marne, argile, calcare. Are temperament de lumina.
Foarte apreciat ca arbore decorativ, fiind frecvent cultivat prin parcuri si gradini.
Ienuparul de Virginia se poate modela usor sub diferite forme.
Se planteaza izolat, in palcuri si mai rar in garduri vii libere.
Pentru fotografii din pepiniera puteti accesa si linkul: Album facebook Juniperus Virginiana- Ienupar de Virginia
Imagini din pepiniera
Pret: 50 – 120 RON
In stoc
Pinus nigra – Pin negru
Familia Pinaceae Lind.
Genul Pinus L.
Specia Pinus nigra arn.
Denumire stiintifica: Pinus nigra
Denumire populara: Pin negru, pin austriac
Categorie: Arbori rasinosi
Descriere: Arbore de talie mare, 40 m inaltime, dar la noi in tara nu depaseste 30 m.
Are radacini puternic dezvoltate ce ii permite sa se ancoreze pe soluri superficial.
Tulpina este dreapta, mai regulate si cu putine deformari in partea superioara, acoperita timpuriu cu ritidom gros, adanc crapat, cenusiu-negricios.
Lemnul este bogat in rasina, cu duramen rosu-brun, utilizat la stalpi de mina, constructii etc.
Coroana pinului negru este ovoid-piramidala.
Lujerii sunt vigurosi, bruni-cenusii, pana la negriciosi.
Mugurii sunt cilindrici, mari, rasinosi, de culoare cenusie sau cenusie-albicioasa.
Acele sunt cate doua intr-o teaca, ingramadite spre varful lujerului.
Conurile au forma ovoida sau ovoid-conice, grupate cate 2-4, sesile sau scurt pedunculate de 4-7 cm lungime, brune-galbui, lucitoare.
Pinul negru este considerat specie colectiva, exotica.
Pinus nigra manifesta amplitudine ecologica specifica regiunii mediteraneene, insorite si calde cu ingheturi tarzii rare, dar s-a dovedit insa foarte putin exigent, putand vegeta in conditii stationale grele.
Are temperament de lumina si protejeaza solul. Pinul negru este o excelenta specie forestiera in zonele calcaroase, pe terenuri degradate sau nisipuri, in regiunile de dealuri, coline si campie. Este o apreciata specie ornamentala.
Pentru fotografii din pepiniera puteti accesa si linkul: Album facebook Pinus nigra – Pin negru
Imagini din pepiniera
Pret: 50 – 150 RON cu balot de pamant.
In stoc
Picea abies – Molid
Familia Pinaceae Lind.
Genul Picea Dietr.
Denumire stiintifica: Picea abies (L.) Karst (sin. P. excelsa Link.)
Denumire populara: Molid
Categorie: Arbori rasinosi
Descriere: Arbore indigen de marimea I-a, care atinge frecvent 30-40 m inaltime.
Prezinta inradacinare trasanta si o tulpina dreapta care la exterior are ritidom de culoarea roscata de unde si denumirea de “brad rosu”.
Coroana este ingusta, conica si cu varf ascutit.
Frunzele aciculare sunt lungi de 1-2.5 cm, terminate cu un mucron intepator.
Florile mascule sunt amenti rosii-galbui raspanditi in tot coronamentul, iar cele femele sunt terminale, de forma cilindrica si culoarea rosu-purpuriu.
Fructele sunt conuri pendente de 10-15 cm lungime si 4-5 cm diametru. In luna august prezinta culoarea verde sau rosu-violaceu.
Este o specie continentala de climat rece si umed. Nu este pretentios fata de sol dar este exigent fata de umiditatea solului si umiditatea atmosferica. Are temperament de semiumbra.
Dupa forma coroanelor se disting mai multe varietati:
-
- Picea abies var. columnaris – cu coroane inguste, columnare
- Picea abies var. pyramidalis – cu coroana piramidala
- Picea abies var. viminalis – cu ramurile de ordinal I orizontale si cele de ordinal II, lungi, pendente
- Picea abies var. virgata – cu ramuri lungi, serpuitoare, neramificate
Pentru parcuri sunt foarte apreciate varietatile cu talie redusa.
Se planteaza izolat in palcuri si chiar aliniamente.
Inmultirea se face prin seminte, butasi, altoire.
Pentru fotografii din pepiniera puteti accesa si linkul: Album facebook – Picea abies – Molid
Imagini din pepiniera
Pret: 45 – 100 RON cu balot de pamant
In stoc
Thuja occidentalis – Tuia
Genul Thuja L.
Denumire stiintifica: Thuja occidentalis L.
Denumire populara: Tuia
Categorie: Arbori rasinosi
Descriere: Arbore exotic originar din estul Americii de Nord, ce poate atinge 20 m inaltime.
Dezvolta o tulpina dreapta, cu scoarta bruna rosiatica. Coroana piramidala are mai multe ramificatii cu inaltimi apropiate. Lujerii sunt comprimati avand culoarea verde intunecat pe fata si verde palid pe dos.
Frunzele solziforme sunt asezate opus pe patru randuri. Conurile sunt ingust ovoide de 1-1.5 cm lungime si au 3-6 perechi de solzi imbricati, pielosi, scurt mucronati la varf.
Thuja occidentalis se caracterizeaza printr-o mare rusticitate. Este putin rezistenta la secete prelungite, chiar daca solul este fertil.
Rezista foarte bine la ger, fum si praf. Suporta umbra.
Se planteaza izolat, palcuri si garduri vii libere.
Inmultirea se face din seminte si butasi.
Variabilitatea speciei
-
- Vervaeneana – coroana ingust piramidala, cu ramuri fine; frunzisul este galbui vara si auriu sau bronzat iarna
- Aureo-variegata – frunzele variegate cu galben-auriu
- Alba – varfurile lujerilor tineri de culoare alba
- Globosa – coroana globuloasa verde deschis
- Hoveiy – coroana globulos ovoidala cu frunzis verde deschis
- Fastigiata – coroana columnara cu ramuri scurte
- Rhosenthalii – coroana ingust columnara
- Mastersii – corona piramidala, mai intunecata si mai compacta decat varietatea tipica
- Robusta – coroana piramidala mai deasa decat la varietatea tipica; ramificatiile lujerilor tineri dispuse in evantai; o parte din lujeri toamna devin brun roscati.
Pret: – RON
Indisponibil
* vezi si Gard viu din thuja
Thuja (tuia) orientalis – Biota – Arborele vietii
Genul Thuja L.
Denumire stiintifica: Thuja orientalis (L.) Biota orientalis (L.) Endl.
Denumiri populare: Arborele vietii, Tuia
Categorie: Arbori rasinosi
Descriere: Arbore ornamental de 5 (10 ) m inaltime cu origine asiatica (China, Coreea).
Are lujerii subtiri, mai putin turtiti, cu aceeasi culoare pe ambele fete. Formeaza o coroana deasa cu ramuri ascendente.
Frunzele sunt solziforme, asezate opus. Conurile sunt mari de 10-25 mm carnoase, de culoare verde-albastrui. Prezinta 6-8 solzi cu varful curbat in afara, in forma de corn.
Este rezistenta la seceta, fum si noxe. Suporta tunderea, fiind usor de modelat in cele mai diverse forme geometrice. Prin tundere plantele se indesesc.
Este o specie rustica care se adapteaza la cele mai diverse conditii de clima si sol.
Se planteaza izolat, grupuri si frecvent in garduri vii.
Inmultirea: Puietii de tuia se pot obtine din samanta sau din butasi.
Variabilitatea speciei
-
- Sieboldii – coroana compacta, globuloasa.
- Aurea – frunzis primavara de culoare galben-auriu, mai tarziu galben-verde.
- Stricta – coroana piramidala deasa cu ramuri ascendente.
Pentru fotografii din pepiniera puteti accesa si linkul: Album facebook Thuja orientalis – Arborele vietii, biota, tuia
Pret: 12 – 15 RON
Pentru varietati pretul este de 30 – 90 RON.
Pret tuia negociabil in functie de cantitate.
In stoc
* vezi si Gard viu din thuja